Căluşarii din Cristian

Cu mândrie, cu dragoste pentru obiceiul strămoşesc, cu sârguinţă şi perseverenţă,  căluşarii din Cristian păstrează an de an tradiţia de a colinda casa preotului şi casele credincioşilor comunei, precum şi de a se reuni cu cetele din Mărginimea Sibiului, la Sălişte.

Pregătirea junilor începe cu mult înainte de sărbătoarea Crăciunului, cu repetarea zi după zi a strigăturilor şi a jocului, cu completarea şi curăţarea hainelor populare. Din portul tradiţional al căluşarilor cristereni nu lipsesc pălăria cu pene de păun, şerparul din piele, iţarii de lână, zurgălăii de la iţari, iar ca element distinctiv, „cârpa” colorată de pe spate, frumos împodobită cu funde şi batiste lucrate manual. Nu lipseşte niciunuia dintre juni plosca cu vin fiert, şi ea frumos împodobită cu crenguţe de brad, nu lipseşte tricolorul simbolic aşezat în cruce peste cămasă, precum şi bâta, care avea şi ea dublă semnificaţie: suport pentru colacii primiţi de la gazde, dar şi înlocuitor al armelor pe care junii din vechime le purtau trecând Carpaţii să lupte alături de românii fraţi pentru independenţă.

De altfel, îmbrăcarea costumului complet de june necesită circa 2 ore pentru definitivarea tuturor ajustărilor.

La Cristian, primele gazde ale junilor sunt preotul şi soţia acestuia, de la parohia Cristian I, urmaţi de preotul şi preoteasa din parohia Cristian II, familia domnului primar, iar mai apoi tinerii merg şi la celelalte familii din sat. De fiecare dată ceata  este aşteptată cu vin fiert, cozonac şi prăjituri, iar colinda este răsplatită cu bani.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un obicei vechi este şi cel numit „ridicarea fetelor”, respectiv un bal organizat de juni cu scopul de a strânge tinerii din sat şi mai ales fetele care au împlinit deja vârsta de 14 ani, dintre care băieţii vor alege partenere de joc pentru parada portului popular de la Sălişte, care are loc în fiecare an la 28 decembrie. Cu ani în urmă, atât tinerii cât şi părinţii prezenţi la bal purtau costum popular. În zilele noastre acest obicei nu mai este păstrat în totalitate.

Junii sunt însoţiti la colindat de un grup de muzicanţi, buni instrumentişti, care ascultă şi respectă solicitările şi indicaţiile conducătorului de ceată, numit jude.

Fotografii şi comentarii despre întâlnirea de la Săliste, puteţi citi şi în ziarul Tribuna de Sibiu, iar o parte din jocul junilor din Cristian puteţi viziona aici.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s