Povestea celor doi fraţi

A fost odată ca niciodată un împărat. Rămas singur, după moartea soţiei lui, împărăteasa  Elena; împăratul Victor a trebuit să aibă grijă de cei doi fii ai lui. Cristian, fiul cel mare al împăratului şi Cibin, fiul cel mic, care nu era atît de puternic ca fratele său, însă  avea alt dar care îl deosebea de fratele său: Cibin făcea poezii despre orice, oricând şi le adresa oricui.

După moartea mamei lor, cei doi fraţi fură obligaţi să se înţeleagă şi să se ajute mereu, dar nu ştiu pentru cât timp.

Amîndoi erau îndrăgostiţi de prinţesa Maria, fata împăratului vecin. Însă ei nu se puteau întâlni la palat, decât în pădurea de argint, care era singurul loc comun pe care îl aveau cele două imperii, pentru că, nu de mult timp, vrăjitorul s-a mâniat pe fiica sa Eliza pentru că aceasta încălcase regulile şi folosise magia în palatul Mariei: vraja ca nimeni din imperiul împăratului Victor să nu poată trece în celălalt imperiu şi invers. Fiica vrăjitorului rămase în palat împreună cu prietena ei cea mai bună, Maria. Maria ştia că prinţii o iubesc nespus. Ea îl iubea pe Cibin, pentru că el avea ceva mai aparte, era mai diferit, mai sensibil decât Cristian. În fiecare seară, înainte să apună soarele, Cibin îi trimitea prin pasărea de companie – Rozi- câte o poezie şi un trandafir roşu, proaspăt cules.Însă împăratul vroia ca prinţul Cristian să preia tronul, fiindcă era cel mai potrivit.

Într-o zi, împăratul, nerăbdător să afle cine o va lua de soţie pe fiica sa, le propuse celor doi o încercare: cel care va ajunge în siguranţă la ascunzătoarea vrăjitorului şi va lua cartea de vrăji pe care o va aduce Elizei pentru a desface vraja, acela o va lua de soţie pe Maria.

Auzind aceasta, cei doi se odihniră şi apoi plecară în căutarea vrăjitorului împreună cu Rozi. Prinţesa le zise că mulţi au încercat să îndeplinească această sarcină, dar au murit înghiţiţi de broasca ce-l păzeşte pe tatăl Elizei. Au luat-o prin pădurea de argint, apoi s-au despărţit. Cibin Împreună cu Rozi, au luat-o de-a dreptul, iar Cristian a luat-o la dreapta. Merseră cât merseră, iar Cibin se opri. Era puţin îngrijorat din cauza fratelui său, dar îi trecu repede şi îsi continuă drumul, gândindu-se numai la Maria. Pe cealaltă parte, Cristian era nerăbdător să ajungă la casa vrăjitorului, să se întoarcă la palat şi să o ia de soţie pe Maria. Cibin îşi continuă drumul. El ştia că e pe drumul cel bun pentru că a dat de lacul din apropierea locuinţei vrăjitorului, dar nici urmă de broască. Se apropie mai mult şi văzu că din apă, deodată, se ridică o broască de două ori mai mare ca el. Cibin se adresă, folosindu-şi darul, iar broasca îl lăsă să treacă:

─ Tu! Creatură a lumii

De-o frumuseţe extraordinară,

Dă-te din lacul pădurii

Şi nu îmi mai fi o povară!

Vreau să ajung să vrăjitor

Şi să fac un bine tuturor,

Luând carte şi desfăcând vraja

Îmi voi alege mireasa.

Broasca auzi cele spuse şi stătu puţin pe gânduri. Nimeni nu se obosise să-i compună o poezie până acum şi, într-adevăr, Cibin era diferit de ceilalţi cavaleri. Pentru un moment, uită de îndatoririle sale şi îl lăsă să treacă. Cibin şi Rozi erau nespus de fericiţi.

Cristian ajunse şi el la lac. Văzând că fratele său reuşise să treaca, se gândi să îşi pună talentul în valoare.  Rupse trei crengi, le împleti pe loc, era foarte dibaci şi puternic şi facu un coşuleţ. De îndată, luă cinci flori albastre şi le puse în coş. Fiecare floare semnifica o calitate a broaştei: frumuseţea, forţa, isteţimea, ascultarea şi dibăcia. Impresionată, broasca primi florile oferite şi îl lăsă să treaca. Nu trecu mult timp şi cei doi se întâlniră şi merseră împreună la vrăjitor, dar nu găsiră nimic. Vrăjitorul însă vedea fiecare mişcare a lor cu ajutorul globului său de cristal.

La un moment dat, se plictisi să vadă cum încearcă în zadar să afle cartea şi se facu văzut. Nimeni nu ştia că acesta o păstra, undeva aproape de el, în buzunarul robei lui de vrăjitor. Aceştia, când îl văzură, începură să se lupte. Cristian scoase sabia din teacă şi îi taie roba, neştiind că acolo era locul unde era cartea. Se luptară până când vrăjitorul lăsă distracţia şi trecu la lucruri serioase. Îşi luă bagheta şi rosti o vrajă în care îl blestemă pe Cristian: să trăiască veşnic pe două tărâmuri. Cristian văzu roba vrăjitoruli pe jos şi ştiu că nu mai poate scăpa cu viaţă din casa vrăjitorului aşa că îi arătă lui Rozi unde e cartea, iar ea o luă şi zbură repede cu ea, să o ducă Elizei să desfacă vraja. Maria, simţi că ceva e în neregulă pentru că ar fi trebuit să se întoarcă Cibin cu cartea şi să-i spună: că totul va fi bine, că vor fi împreună până la adânci bătrâneţi. Dar n-a fost aşa. Eliza desfacu vraja: imperiile erau acum ca înainte. Au plecat repede spre tatăl ei, dar era prea târziu, Cibin era mort. Sângele lui fusese transformat, de vrăjitor, în apă, iar trupul lui Cristian în pământ. Văzând asta, Maria cazu jos de o aşa nenorocire. Trebuia să se căsătorească cu Cibin, să poarte rochia cea alba de mireasă, şi nimic din cele întâmplate să nu se fi întâmplat. Era vina doar a tatălui ei. Era foarte tristă şi îi spuse Elizei că ea nu ami vrea să se întoarcă la palat. Îi zise să facă o vrajă prin care să o transforme într-o creatură care poate fi mereu alături de Cibin şi mereu să poarte rochia cea albă.

În tot acest timp sperase că Cibin va fi cel învingător. Eliza, îngândurată şi cu lacrimi în ochi, rosti vraja. O transformă într-o pasăre albă, ca să poată zbura şi să fie mereu alături de Cibin. O transformă într-o barză. Fiindcă îi era frică de singurătate, Eliza îi prefăcu pe toţi locuitorii celor două imperii în berze. Ca să le fie mereu recunoscători pentru curajul lor şi să le fie aproape mereu, se transformă şi ea în barză.

Anii trecură, şi apărură alţi oameni pe acele meleaguri. Şi-au construit case, magazine, biserici pe pământul ce se numea Cristian. Aşa s-a născut Cristianul. Cibin a curs în continuare, împărţind Cristianul în două. Berzele au început să apară fiindcă aşa erau ele, recunoscătoare după tot binele făcut de cei doi eroi. Casa vrăjitorului, cu timpul s-a ruinat, iar de cealaltă parte a râului, în timp s-a construit o şcoală.

Şi să ştiţi că mereu prima barză pe care o veţi vedea sosind, este chiar prinţesa Maria.

Dana Sterp

Clasa a VII-a A

Școala Gimnazială Cristian

(poveste scrsă de eleva Dana Sterp cu ocazia deschiderii noului sediu al Bibliotecii Comunale Cristian – Zilele Culturale ale Jud. Sibiu- iunie 2014)

Reclame